
În lumea paralelă din trecut, generalul Lai Ji, Ju și Lu Lu apără viața prințesei Fei Yan de sabia sângeroasă a lui KB. Blestemul Timpurilor le oferă celor patru încă o șansă, dar împăratul dispare, iar astfel Fei Yan decide să numească succesorul la tron. Cei patru tineri agenți din Hong Kong primesc o nouă misiune în ultima lună a anului 2016, fiind trimiși în Paris pentru a colabora cu agentul Jean-Luc Bullion, față de care Leo își exprimă încă de la început antipatia. Crima Eliberării a lui Hero pare de neoprit, iar câte o victimă își pierde viața la data și ora stabilită de acesta. Urmând doar indicii vagi, tinerii agenți se pierd în detaliile minuțioase ale criminalului. În același timp, Eddy și Fei se confruntă cu apariția unui copil care aparține trecutului, iar Li Li își dorește o familie, idee pe care Leo continuă să o refuze, în numele meseriei. Șeful și cei patru agenți își întâmpină propriile reflexii din trecut, iar blestemul conectează astfel cele două lumi. În cele din urmă, Fei Yan își sacrifică viața în fața celor care i-au dăruit înainte totul. Iar cuvintele lui Leo par a se adeveri: Cum și-ar putea un agent întemeia vreodată o familie, când este nevoit să-și trăiască fiecare zi ca și cum ar fi ultima?