Poezia Kristei Szöcs, extrem de muzicală, extrem de depresivă, este puternică în sensul în care cineva poate să ajungă la un limbaj al semnelor diseminării sentimentelor într-o lume pe care eu niciodată nu am să o pot vedea, dar pe care mi-o imaginez ca pe o lume a unei splendori depresive și asumate. Poezia Kristei nu e deloc feministă, nu este deloc erotică la modul grosolan. Îi doresc să devină o mare poetă a interiorității ei, printr-un limbaj al unei amintiri care să nu sufoce poezia, ci mai degrabă să o deschidă spre lume. Angela Marinescu Dar și eu sunt un om al exceselor, dar și universul meu e un univers ecou, îți vine deseori să exclami în vreme ce citești cartea Kristei Szöcs; fiindcă e atâta enormă căldură umană în ea, fiindcă hașurează atâtea zone vitale ale umanității noastre post-umane, încât e imposibil să nu te regăsești și pe tine în paginile ei. Și să nu te înțelegi. E imposibil să citești cartea ei & să nu te împaci cu tine. Cel puțin temporar. Ăsta e unul dintre cele câteva lucruri esențiale pe care literatura le poate face pentru noi – iar asta face din Krista Szöcs una dintre poetele esențiale ale generației ei. Radu Vancu O distopie cu nume de oraș plus un cuminte excesiv sau invers. O deconstrucție interioară, o strămutare dincolo de utopie și distopie, o fericire în imaginarul exceselor. La sfârșit te întrebi: berlin? ce e berlin? unde e berlin, am fost vreodată acolo? oricine poate merge acolo? e un substantiv comun? Nici excesul, nici Berlinul nu sunt ceea ce par a fi atunci când călătorești cu Krista. Și nici măcar poezia, deși ea e prezentă peste tot, ea unifică lumile-ntre ele. Et in Berlin ego. Svetlana Cârstean