Margins
berlin book cover
berlin
2019
First Published
3.72
Average Rating
72
Number of Pages

Poezia Kristei Szöcs, extrem de muzicală, extrem de depresivă, este puternică în sensul în care cineva poate să ajungă la un limbaj al semnelor diseminării sentimentelor într-o lume pe care eu niciodată nu am să o pot vedea, dar pe care mi-o imaginez ca pe o lume a unei splendori depresive și asumate. Poezia Kristei nu e deloc feministă, nu este deloc erotică la modul grosolan. Îi doresc să devină o mare poetă a interiorității ei, printr-un limbaj al unei amintiri care să nu sufoce poezia, ci mai degrabă să o deschidă spre lume. Angela Marinescu Dar și eu sunt un om al exceselor, dar și universul meu e un univers ecou, îți vine deseori să exclami în vreme ce citești cartea Kristei Szöcs; fiindcă e atâta enormă căldură umană în ea, fiindcă hașurează atâtea zone vitale ale umanității noastre post-umane, încât e imposibil să nu te regăsești și pe tine în paginile ei. Și să nu te înțelegi. E imposibil să citești cartea ei & să nu te împaci cu tine. Cel puțin temporar. Ăsta e unul dintre cele câteva lucruri esențiale pe care literatura le poate face pentru noi – iar asta face din Krista Szöcs una dintre poetele esențiale ale generației ei. Radu Vancu O distopie cu nume de oraș plus un cuminte excesiv sau invers. O deconstrucție interioară, o strămutare dincolo de utopie și distopie, o fericire în imaginarul exceselor. La sfârșit te întrebi: berlin? ce e berlin? unde e berlin, am fost vreodată acolo? oricine poate merge acolo? e un substantiv comun? Nici excesul, nici Berlinul nu sunt ceea ce par a fi atunci când călătorești cu Krista. Și nici măcar poezia, deși ea e prezentă peste tot, ea unifică lumile-ntre ele. Et in Berlin ego. Svetlana Cârstean

Avg Rating
3.72
Number of Ratings
88
5 STARS
28%
4 STARS
32%
3 STARS
26%
2 STARS
10%
1 STARS
3%
goodreads

Author

Krista Szöcs
Krista Szöcs
Author · 2 books
Krista Szöcs (n. 1990, Sibiu) A terminat masterul la Facultatea de Litere si Arte din Sibiu, cu o disertatie despre post-punk si poezie. Este editor al revistei Zona Noua si unul dintre organizatorii festivalului cu acelasi nume. In anul 2013 a debutat cu volumul de poezie Cu genunchii la gura, iar in 2017 i-a fost publicata o placheta, locked in silence, in cadrul proiectului Poetry will be made by all, din Zürich.
548 Market St PMB 65688, San Francisco California 94104-5401 USA
© 2025 Paratext Inc. All rights reserved