Ceva mai departe de mirajul petrecerilor techno, al filmelor narcotice și de reveria tehnologică în care poezia mai recentă se tot lansează like there's no tomorrow, în linie cu ultimele teorii eco, biocharia. ritual ecolatru e un ecosistem singuratic. Odată, pentru că în felul lui sumbru-melancolic se abate de la orice teritorii poetice consacrate și anunță o nouă hegemonie identitară și literară; una care elimină fandoselile umane antropocentriste în favoarea unor procese environmentally-friendly, dominate de o viziune futuristă „agresată” de o luxurianță imagistică vegetalo-animală. Mai apoi, pentru că e străin de proiectele ceva mai vechi ale lui Mihók Tamás și prizează un întreg discurs poetic pe fondul unei fascinații reconstructive. Geneză și teritorii reinventate, organicitate și un filtru vizual aproape excesiv, dominat în exclusivitate de avatarele unei noi ordini naturale – cam aici pot fi localizate ritualurile ambientale reci și aparent impersonale ale acestor poeme. Meditații asupra lumii fără noi, ele derulează, pe ritmuri old school și prizând pe alocuri și câteva artificii lingvistice și conceptuale, niște narațiuni civico-sociale stranii, de orientare ecologică și cu o atmosferă minimalistă. Cam cum ar fi dacă Alan Weisman s-ar întâlni cu Sigur Rós. O introducere convingătoare într-o posibilă poezie a viitorului. Andreea Pop, COPERTA IV Straturi de civilizații carbonizate unde zace îngropat umanul, din care nu au mai rămas decât inteligența și imaginarul modal, un „thu” expirat din care alții încearcă să reconstituie lumea uitată. V. Leac, COPERTA IV Unul dintre cele mai inedit construite volume ale anului 2020 este Biocharia. Ritual ecolatru, publicat de Mihók Tamás la editura FrACTalia. Autorul cartografiază, într-un demers ecopoetic și ecocritic, teritorii sincretice, uman-(an)organice, instrumentând percepții spațiale de tip asamblaj și folosind o varietate de registre (de la stilul calofil, barochizant-ermetic la o non-afectivitate de fond a poemelor) menite să decupleze sensurile globale de la o politică a reprezentării dominată de perspective egocentrice sau (auto)biografiste. Marius Conkan, STEAUA Prin Biocharia: ritual ecolatru, Mihók Tamás reuşeşte să propună un volum proaspăt, plin de îndrăzneală, conectat la o cultură centrată pe tema ecologismului, extrem de actuală, căreia îi prevăd o lungă carieră în artă şi în literatură. Stăpâneşte strategiile suprarealismului şi are un tonus neoavangardist. Conştient de dimensiunea experimentală a poeziei sale, lucid, cu un spirit comprehensiv care-l ajută şi să ocolească locurile comune ale problematicii atacate, el îşi aduce poezia în miezul uneia dintre cele mai mari provocări ale prezentului. Gabriel Nedelea, RAMURI Dificultatea tropismelor și a vocabularului au condus către izotopia Tamás-Barbu, dar „dificili” sunt și Ezra Pound, T.S. Eliot și Federico García Lorca. Așa cum nu se aseamănă cu cei enumerați, Tamás nu intră, sub nicio formă, în siajul barbian. biocharia… se încolonează „noii abstracțiuni” (Alex Ciorogar), adică poeziei conceptuale, dovadă stând și șarjarea unui jargon decupat din disciplinele academice: „postadevăr”, „postistorie”, „cronici postumane” sau „antropocene”. biocharia. ritual ecolatru se bucură – și pe bună dreptate – de o receptare încă solară și entuziastă, mai ales pentru mizele sale tari, etice și ideologice. Politicile sale eco reprezintă începutul unei etape de maturizare a stilemelor post-umaniste („Nonhumanism is an alter-ego of posthumanism” spune Bruce Clarke), precum și un nume de referință pentru ecopoezia din valul postdouămiist. Emanuel Lupașcu-Doboș, ECHINOX Vocalizând sentințe definitive, poemul lui Mihók Tamás penalizează până și cuplul, contaminat de procesul descompunerii, sufocat de cotidianul proxim, redus ca ființare la vid, într-o dinamică lirică apocaliptică a vendetei habitatului asupra umanului, într-o eră nu doar a post-, ci și – mai ales – a meta-umanului, desenând perspective dincolo de real, ivite parcă din subterană, impunând o hegemonie S.F. a regnului vegetal și animal. Ioana Cistelecan, FAMILIA Clădit într-un registru până nu demult tabu (ecopoezie), biocharia. ritual ecolatru se cimentează respectând și folosind principii și idei ale unor nume precum Donna Haraway, Rosi Braidotti, întâmpinându-și/invitând cititorul dintr-o/într-o lume în care se amestecă o mulțime de temporalități și spațialități, de entități ansambluri intra-active – inumanul și umanul ca humus. Asamblare pornită după o serie de rupturi severe, pare-se post antropocen, pentru a aduce către colectiv, progresiv, inserții despre trecut (danț glacial), prezent (extrasistola), viitor (cum va/cum ar putea fi) (terrarium trasviae) în vederea restabilirii unor refugii inexistente, necesare. Pe cât de simplist pare în esență pe atât de complex dat fiind modul în care organismul (parazit) construit de autor emite/transmite abandonându-se într-o stare/voce în care mu...