Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a născut în localitatea Războieni, Neamț. Studiază filosofia și teologia la universitățile din București și Heidelberg. În anul 1940 primește Premiul Regal de poezie pentru cartea „Caligrafie pe zăpadă”. În 1942 este numit secretar de legație la departamentul Relații Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Opunându‑se regimului comunist, în 1948 se stabilește în Franța. Romanul său „Ora 25” îl consacră definitiv în lumea liberă, însă descoperirea unei opere apărute în timpul războiului, favorabilă redobândirii Basarabiei, îi va aduce o serie de atacuri violente în presa occidentală, autorul fiind acuzat, pe nedrept, de antisemitism. Își explică atitudinea într‑un nou roman – „Omul care călătorea singur” – după ce petrece un timp în America de Sud. Pe data de 23 mai 1963, C.V. Gheorghiu a fost hirotonit preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris, în iunie 1966 fiind ridicat la rangul de iconom‑stavrofor. Adevarata vocație a lui C.V. Gheorghiu rămâne însă cea literară. Dacă „Ora 25”, roman apărut imediat după cel de‑al Doilea Război Mondial, este văzută ca una din cărțile de primă mărime ale secolului al XX‑lea, alături de „Minunata lume nouă” de Aldous Huxley, „Procesul” lui Franz Kafka ori „1984” de George Orwell, „Casa de la Petrodava”, operă a deplinei maturități literare a autorului, este considerată de criticii mai noi o culme a genului, nedepășită pâna în prezent. Formula literară experimentată de C.V. Gheorghiu în „Casa de la Petrodava” o vom regăsi, ca una de succes, peste aproape două decenii, în „Numele trandafirului”, romanul semioticianului Umberto Eco.