Născută în 1979, la Brăila. A absolvit în 2001 o facultate economică la Universitatea Româno-Americană, apoi un curs post-universitar de jurnalism la Universitatea București. Din 2004 a început să scrie reportaje și articole pe teme sociale și culturale la Dilema Veche și, apoi, la Dilemateca. A lucrat doi ani la Time Out, timp în care a bătut Bucureștiul în lung și-n lat încercând să-i descopere secretele și poveștile, și a fost redactor 4 ani la revista ELLE Romania. Alte colaborări: Unica, Esquire, BeWhere, Omnivor, Formula As, CR Fashion Book #2. A primit premiul “Tânărul Jurnalist al Anului 2007” (secţiunea Cultură), acordat de Freedom House. În 2010 i se publică la editura Curtea Veche romanul de debut, Deadline, bine primit de critică și public, aflat acum la cea de-a doua ediție și tradus în Franța la editura Mercure de France (2013). În 2014 a publicat cartea pentru copii Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul, cu ilustrații de Cristiana Radu, premiată în cadrul galei Cele mai frumoase cărți din România cu premiul pentru Cea mai frumoasă carte pentru copii și tineret. Cartea a mai primit premiul Cea mai bună carte pentru copii și tineret la gala Bun de Tipar. Cea mai recentă apariție – volumul de proză scurtă De zece ori pe buze, ed. Curtea Veche

Numele Angela Marinescu este un pseudonim, numele real fiind Basaraba-Angela Marcovici. A folosit și pseudonimul Basaraba Matei. Este fiica lui Marius Marcovici, funcționar superior la Prefectura orașului Arad, și a Mariei (n. Martiș), profesoară de educație fizică și campioană națională la schi și la înot. Tatăl poetei descinde din familia lui Simion Marcovici, important intelectual al Banatului, la care a poposit în peregrinările sale Mihai Eminescu. Este mama poetului și publicistului Alexandru Matei. Angela Marinescu a făcut gimnastică la sol (era cea mai bună din Arad), înot și volei. O tuberculoză gravă i-a marcat tinerețea, mai exact între 15 și 26 de ani. S-a decis să studieze medicina, absolvind în final Facultatea de Psihologie de la Universitatea din București (1972). A debutat cu poeme în revista „Tribuna” de la Cluj, în 1965, iar editorial, în 1969, cu volumul Sânge albastru. A publicat peste 15 volume de versuri. Cele mai recente sunt: Cocoșul s-a ascuns în tăietură (1996), Fugi postmoderne (2000), Îmi mănânc versurile (2003), Limbajul dispariției (2006), Întâmplări derizorii de sfârșit (2006) și Probleme personale (2009). A publicat un volum de eseuri, Satul în care mă plimbam rasă în cap, 1996, precum și un Jurnal scris în a treia parte a zilei, 2004. În bibliografia sa, pe lângă poezie, mai figurează și câteva antologii editate în țară sau în străinătate, în limbile engleză, germană, poloneză. A primit numeroase premii, printre care premiul „Nichita Stănescu” în 1990 și premiul Uniunii Scriitorilor din România în 2000. În luna septembrie 2006, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc în sala Teatrului Dramatic din Botoșani, i-a fost decernat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia. Totodată, Consiliul Local a hotărât să-i acorde laureatei titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Botoșani”.

ELENA STANCU e jurnalist de 12 ani, dintre care 5 i-a petrecut la revista Marie Claire, unde a fost redactor-șef adjunct. A scris despre violență domestică, sărăcie, sistemul medical românesc și a câștigat două burse și două premii Superscrieri, o bursă oferită de Centrul Carter din SUA și un premiu la Balkan Fellowship for Journalistic Excellence. În 2008, Elena Stancu și Cosmin Bumbuț s-au întâlnit la revista Marie Claire și au lucrat împreună la mai multe reportaje sociale. În 2009, au făcut revista de fotografie Punctum, iar în 2012 au publicat Cuba continuă (Editura Art), povestea subiectivă a unui popor izolat şi suspendat în timp. În noiembrie 2013, cei doi s-au mutat într-o autorulotă ca să înțeleagă România de azi. Au intrat în penitenciarele din Craiova, Târgșor, Gherla, Chilia Veche, Aiud, Baia Mare și Buziaș ca să afle de ce sărăcia te aruncă în închisoare, au stat în frig printre oamenii străzii și au văzut abuzurile poliției, au fost în comunitățile în care părinții își pedepsesc copiii cu lovituri de bici și femeile sunt omorâte în bătaie de bărbații lor. Au trăit printre romii căldărari din Corcova, unde fetele sunt măritate la 12 ani, și au făcut un documentar despre o tânără familie care caută bunăstarea în Franța, la groapa de gunoi. Filmul a fost premiat la mai multe festivaluri, printre care TIFF, Docuart și Millenium Film Festival din Bruxelles. Proiectele lor sunt publicate pe Teleleu.eu.