“Vocea care rosteşte aceste poeme, unele ca nişte incantaţii, altele ca nişte sfâşieri interioare, aparţine unui eu neliniştit şi neaşezat în lume, tulburat de o hipersensibilitate care-l face să simtă enorm: „dacă e frig, mie îmi este cel mai frig./ cînd e cald, mie îmi este cel mai cald./ locul acesta cine l-a ales?// la zece minute de mers e raiul./ faţa ta e cernită/ mâinile mele tremură./ de câte ori vine lepra, sapă gropile comune/ le îndeasă cu ce urăsc ei şi iubim noi/ până se şterg diferenţele.” La două zile distanţă este un volum puternic, care reuşeşte să-l scoată pe cititor din confortul său cotidian („suntem ai pământului şi ai întunericului. din stirpea şobolanilor cârtiţelor vampirilor. locuim odăiţe magherniţe gropniţe. viermuim”) pentru a privi lucrurile din jur cu alţi ochi, ceea ce reprezintă oricând o garanţie de calitate artistică.” Luminiţa Corneanu în România Literară, nr. 23, 2011 Marin Mălaicu-Hondrari e unul dintre poeţii care merită citiţi în epoca noastră atât de puţin sensibilă la poezie. E un poet rafinat, cu versuri care au propria lor melodie interioară, cu imagini vizuale cinematografice, puternice. Adina Diniţoiu, Bookaholic