La țigănci este o nuvelă fantastică, scrisă în iunie 1959 la Paris și publicată în anul 1963 în volumul Nuvele, tipărită de Cercul de Studii Destin din Madrid. Nuvela prezintă experiența fantastică trăită de profesorul Gavrilescu ca urmare a unei vizite „la țigănci”, reprezentată de o ieșire a personajului din timpul real și de o călătorie simbolică spre moarte. Academicianul Eugen Simion o considera „o alegorie a morții sau a trecerii spre moarte”. Pe strada Mântuleasa... este o nuvelă fantastică, începută în august 1955 la Täsch (Elveția), dar a fost repede abandonată, fiind reluată ulterior și finalizată în noiembrie 1967 la Chicago (SUA). Subiectul nuvelei îl constituie anchetarea de către Securitate a bătrânului Zaharia Fărâmă, fost director al unei școli primare de pe strada Mântuleasa, și relatarea de către acesta a unor întâmplări stranii petrecute într-un trecut apropiat. Poveștile istorisite de învățător contribuie la o redescoperire a spațiului „mitic”, uitat de scoțând în evidență incompatibilitatea dintre lumea sacră și lumea profană și imposibilitatea înțelegerii sacralității lumii de către cei ce trăiesc în timpul profan. Nuvela În curte la Dionis (1977) are în centru o variantă răsturnată a mitului orfic, tema ce a constituit o adevarată obsesie pentru Eliade. Înaintea oricărei interpretări, nuvela ar trebui plasată în intimitatea altor câtorva proze, care alcătuiesc un corpus de texte ce se comportă autonom în cadrul operei eliadești. Însuși Eliade remarcă faptul că cele câteva nuvele (Pe strada Mântuleasa, Uniforme de general, Incognito la Buchenwald și În curte la Dionis) și-au căpătat o anumită autonomie, independent de intenția autorului. În acest context, textul ar trebui integrat acestui ciclu de proze, citită și interpretată ca în funcție de evoluția personajelor (comune celor patru texte), de traseul inițiatic pe care acestea îl urmează, de planurile narative care converg unele din altele, creând diferite paliere de interpretare.