Provocările venite în ultimul timp din câmpul literar românesc au modificat substanțial lectura textelor scriitorilor moderni. În colecția „Literatură română modernă“ sunt „arhivate“ contribuțiile unor participanți majori la schimbărea de discurs literar. Încercăm astfel să adresăm o invitație elevilor și profesorilor de a căuta să înțeleagă mizele și subtextul unei schimbări de paradigmă literară. Prima jumătate a secolului XX a fost dinamizată de diferitele experiențe artistice românești și europene, cu structuri complicate, cu un limbaj înnoitor, cu problematizări filozofice, cu o tehnică modernistă de compoziție. În acest climat literar se afirmă, cu originalitate, Bacovia, un poet simbolist, dar cu „sensibilități expresioniste (cu deschidere spre metafizic)", cum îl numește Ion Simut. - Lucian Pricop Bacovia se bucură de rarul privilegiu al originalității: de n-a creat poezia de atmosferă, a întrebuințat-o cu înlăturarea atât de completă a oricărui alt artificiu poetic, încât s-a confundat cu ea. Există, în adevăr, o atmosferă bacoviană: o atmosferă de copleșitoare dezolare, de toamnă cu ploi putrede, cu arbori cangrenați, limitată într-un peisagiu de mahala de oraș provincial, între cimitir și abator, cu căsuțele scufundate în noroaie terne, cu grădina publică răvășită, cu melancolia caterincilor și bucuria panoramelor, în care „prințese oftează mecanic în racle de sticlă.“ - Eugen Lovinescu