Gabriel Liiceanu este un filozof, interpret și scriitor român. Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger. Din 1990 este directorul Editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș. După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu la TVR1). În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social.

Ana Blandiana, pe numele ei civil Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timișoara) este o scriitoare și luptătoare pentru libertate civică în România. Înainte de revoluția din 1989, faimoasă disidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate. Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar. Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj. Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba. Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică. După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj. De-a lungul anilor, poeta a întreprins—ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale—mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. În afara volumelor menționate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene. Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București, 1982; Premiul Internațional "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Național de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul Internațional "Vilenica", 2002.

Adriana Bittel, prozatoare și publicistă română, absolventă a Facultatății de Limba și Literatura Română a Universității din București în 1970. În calitatea de publicistă, contribuie cu cronică la revista România Literară, prozatoarea, critica și istorica literară Ioana Pârvulescu numind-o „Cronicarul en titre al ultimei pagini, căreia i-a impus un stil și o directețe”. Gabriel Dimisianu scrie că s-a vorbit cu dreptate „despre duhul cehovian al prozei sale, care unește empatia cu observația lucidă, lirismul cu notația realistă cât se poate de exactă, incisivă”. De altfel, Bittel a fost descrisă drept unul dintre prozatorii de marcă ai generației ’80.[4] În portretul Adrianei Bittel, Gabriel Dimisianu apreciază că „spiritul critic, inteligența și competența literară se întâlnesc cu generozitatea”. În „Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă” (1993), Radu G. Țeposu o include pe Adriana Bittel în categoria scriitorilor analiști, adică a scriitorilor neinteresați de construcții epice de mari dimensiuni. Este prezentă în antologiile: „Generația 80 în proza scurtă“, alcătuită de Gheorghe Crăciun și Viorel Marineasa (Editura Paralela 45, 1998) și „Romanian Fiction of the 80s and 90s“ (Editura Paralela 45, 1999). Figurează cu texte de proză în antologii publicate în SUA, Austria, Germania, Iugoslavia. A fost, din 1970, corector și apoi redactor la revista „România literară” unde lucrează și în prezent. Este și consilier editorial la Editura Universal Dalsi. În perioada studenției a frecventat cenaclul „Junimea” al Universității din București, condus de criticul George Ivașcu. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN-Clubului Român În 2003, a făcut parte, alături de Ioana Pârvulescu, Marina Constantinescu, Nicolae Manolescu, Gabriel Dimisianu, Alex. Ștefănescu si Tudorel Urian dintr-un juriu care a acordat premiul „Cartea anului” cărții „Jurnal 1990-1993”, a Monicăi Lovinescu. Volume publicate: "Lucruri într-un pod albastru" (Editura Cartea Românească, 1980) "Somnul după naștere" (Editura Cartea Românească, 1984) "Iulia în iulie" (Editura Eminescu, 1986) Fototeca (Ed. Cartea Românească, 1989) Întâlnire la Paris (Ed. Compania, 2000) – Premiul Asociației Scriitorilor din București și Premiul ASPRO Cum încărunțește o blondă (Ed. Compania, 2006) La editura Humanitas cartea „Cinci iubiri fulgerătoare”, din care Bittel a scris una din cele cinci părți, celelalte fiind scrise de Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana și Ioana Pârvulescu.

Nicolae Manolescu, născut Nicolae Apolzan, este un academician, critic literar, editorialist, profesor universitar, eseist, istoric literar si politician roman. Este considerat a fi unul din cei mai importanti critici literari contemporani. Biografie S-a nascut intr-o familie de profesori de liceu, membri ai PNL. Tatal sau, Petru Apolzan era originar din Sibiel, cu ascendenta in Apoldu de Jos. Mama sa, Sabina, era profesoara de limba franceza, a fost profesoara lui Virgil Ierunca. In anul 1953, dupa arestarea parintilor sai din motive politice, a fost infiat de bunicul matern si a luat numele acestuia, Manolescu. Momentul arestarii tatalui sau, privit prin ochii copilului, este evocat in volumul cu caracter autobiografic Cititul si scrisul. Studii In 1956 a absolvit studii la gimnaziul si liceul la Sibiu. In 1962 devine licentiat al Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti. In 1974 obtine titlul de Doctor in Litere cu teza Opera lui Titu Maiorescu la Universitatea din Bucuresti. Teza de doctorat a stat la baza cartii Contradictia lui Maiorescu, o ampla incursiune critica, un eseu biografic si psihanalitic, si un exercitiu de hermeneutica necesar, intrucat studiile despre Maiorescu sufereau de politizarea excesiva de catre criticii proletcultisti care vedeau in Maiorescu un simplu dusman de clasa. Cariera profesionala Cariera didactica universitara la Catedra de literatura romana a Facultatii de Filologie din Bucuresti inceputa in 1963, este numit profesor titular in 1990. Debuteaza cu cronica literara in Gazeta literara. Devine apoi cronicar literar al Romaniei Literare vreme de treizeci de ani, o buna parte din timp sub conducerea lui George Ivascu. A coordonat lucrarile Cenaclului de luni, la care au debutat majoritatea poetilor optzecisti pana la desfiintarea acestuia, din ratiuni politice. Din 1990 devine director si editorialist al revistei Romania Literara. Cronicar al revistei Contemporanul din 1962 pana in 1972. Cronicar al revistei Romania literara din 1972 pana in 1989. Din 2005 este ales presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania. Din 2006 a fost numit in functia de ambasador al Romaniei la UNESCO. Daca opera sa publicistica ar fi publicata integral, ar depasi usor 40 de volume. O editie foarte selectiva a aparut la editura Aula, sub tilul Literatura romana postbelica. Lista lui Manolescu in anul 2002. A debutat editorial cu volumul Lecturi infidele in anul 1966. Cariera politica Este membru fondator al Aliantei Civice. Devine presedinte al Partidului Alianta Civica (PAC) (ales in iulie 1991). Partidul a fost membru al Conventiei Democrate Romane, pe listele careia Nicolae Manolescu a fost ales, in septembrie, ca senator.In legislatura 1992-1996, a fost ales senator PAC de Sibiu. In 1992 PAC impreuna cu PL'93 au infiintat Alianta Nationala Liberala (ANL). La Congresul extraordinar al ANL, Nicolae Manolescu a fost desemnat candidat la presedintie. Si-a depus candidatura pe 20 septembrie 1992. In 1998 P.A.C., partidul infiintat de Nicolae Manolescu, fuzioneaza cu PNL, intr-o tentativa de unificare a miscarii liberale. In anul 2000 demisioneaza din functia de presedinte al Consiliului National al P.N.L. si se retrage din viata politica. În luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-a declarat Profesor emerit. Administrația prezidențială l-a decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român.