„O îndelung lucrată „primejdie” te pândește la citirea poeziei lui Adrian Cîrstea: forfecarea fulgerătoare între retorica (uneori fluvială) și semnificațiile textului, deseori având ca temă pe Dumnezeu, un interlocutor confortabil, la îndemână pentru întrebările suficient fără de răspuns, ca să devină afirmații. Aparent rebel, dar blând și colocvial-concesiv, acesta se fracturează deodată și livrează enclave de abisalitate și de splendoare uluitoare. Nu-mi rămâne decât să cred cu fermitate în destinul scriitoricesc al lui Adrian Cîrstea.” (Ciprian CHIRVASIU)