
Simina Cernat e una dintre acele ființe aflate în mijlocul unui drum în care nici nu se mai întreabă cine este, ci mai mult cine devine și cum se transformă în fiecare clipă. A renunțat la siguranța unei vieți confortabile pentru a se aventura într-o călătorie de explorare, care continuă să îi arate lucruri despre sine și despre lume. Simina este una dintre acele ființe pe care vrei să le cunoști... După o călătorie de patru ani cu rucsacul în spate, prin Asia, „Samsara”, care a început ca o carte cu povești de călătorie, a devenit un itinerariu mental și spiritual. Lumea se transformă intens în laboratorul emoțiilor și apoi erupe ilogic, așa cum e de fapt sufletul omenesc. „Samsara” nu descrie locurile în care a fost Simina Cernat, ci experiența ei schimbată întotdeauna de o înțelegere firească a lucrurilor. În postura de nomadă, Simina își disecă trăirile, își recunoaște limitările culturale și acceptă tot ce îi aduce în cale viața, dar, ce e mai important, sapă în interior după o esență mai onestă. Totuși, este posibil ca aventurile extreme, frământările lumii să prefacă haosul în pace?