Margins
Sărută-mă sub vâsc! book cover
Sărută-mă sub vâsc!
2018
First Published
3.93
Average Rating
214
Number of Pages

Part of Series

Audrey Pepper şi-a pierdut mama cu aproape un an în urmă într-un accident aviatic. Devastată de acest lucru, într-un târziu ia decizia de a vinde casa în care a copilărit. Desigur, nu înainte de a strânge lucrurile personale ale Melaniei Pepper, fără să ştie că acolo se află un secret ce i-a fost ascuns vreme de douăzeci şi opt de ani. Printre cărţile mamei sale, Audrey găseşte acte şi scrisori din care rezultă că a fost vândută la scurt timp după naştere. Hotărâtă să-şi întâlnească părinţii biologici şi să afle mai multe răspunsuri, porneşte în căutarea lor. Odată ajunsă în România, viaţa ei ia o altă turnură. Îl întâlneşte pe Teodor Irimia şi se îndrăgosteşte la prima vedere. Nici lui, ea nu îi rămâne indiferentă. Aparent, relaţia lor este una imposibilă, nu doar din cauza diferenţelor, cât şi pentru că el este fiul femeii care a răpit-o din braţele mamei biologice. Audrey învaţă pe propria piele că atunci când răscoleşti trecutul, nu se ştie ce lucruri neplăcute vor ieşi la iveală. Ea şi Teodor pornesc împreună pe un drum periculos, presărat cu secrete, condimentat cu dragoste, dar cu îndoiala că la sfârşit vor rămâne împreună. Totuşi, Crăciunul se apropie, iar dorinţele pot să devină realitate.

Avg Rating
3.93
Number of Ratings
89
5 STARS
42%
4 STARS
26%
3 STARS
21%
2 STARS
7%
1 STARS
4%
goodreads

Author

Anne K. Joy
Anne K. Joy
Author · 37 books

Magic of Christmas series

548 Market St PMB 65688, San Francisco California 94104-5401 USA
© 2025 Paratext Inc. All rights reserved