Tara pe care o iubesc este un roman sfasietor, dar totodata plin de frumusete si emotie, scris in timpul raboiului de catre Regina, in incercarea de a alina durerea si de a le da soldatilor deznadajduiti motive in plus sa lupte. Cartea a aparut progresiv, fiind initial tiparita capitol cu capitol, o data la doua saptamani, in cel mai citit ziar, ce ajungea in toate transeele si in catunele cele mai indepartate din Romania. Ulterior, textele au aparut intr-un mic volum, ce devenise pentru fiecare suferind de pe front un dar pretios la care se intorcea ori de cate ori avea nevoie de speranta si putere. Nicolae Iorga a fost cel care a incurajat-o pe Regina sa scrie aceasta carte si tot el a tradus textele din engleza pentru ca ele sa ajunga la oameni. Asa a aparut Tara pe care o iubesc, o carte scrisa din pasiune si datoria fata de tara, ce a atins inimile oamenilor si va continua sa o faca mult timp de acum inainte, o carte in care o regina de neam strain a reusit sa portretizeze intr-un mod remarcabil frumusetile Romaniei, din varfurile muntilor si padurile dese pana la malul marii Negre, de la palatul si manastirea Cotroceni, la ruinele asezarilor stravechi. Regina incepe cartea intr-un mod cat se poate de dramatic, dar si emotionant, oferindu-le celor de pe front sprijin moral, incurajandu-i sa lupte. Cum sa ma fac auzita, cum pot patrunde in inimile voastre; cum sa va vorbesc si despre ce anume? Pana mea sovaie - este prea mult de spus, durerea e prea mare -, spaima staruie deasupra capetelor noastre ca un nour, dar cineva trebuie sa-si faca glasul auzit, cineva trebuie sa gaseasca curajul sa sfarme aceasta tacere infernala ce ne striveste, facandu-ne sa ne simtim deja morti, uitati, exclusi din randul celor vii. Odata cu sosirea primaverii, un dor urias, aproape de nestapanit, imi napadeste sufletul.