Margins
1977
First Published
3.34
Average Rating
146
Number of Pages

Cu o atmosferă pregnant herbertiană, având câte ceva şi din Darth Vader, Dr Moreau şi Vrăjitorul din Oz, Babel rămâne totuşi o operă profund originală, deoarece influenţele sunt filtrate prin viziunea proprie a marelui scriitor şi, totodată, completate cu noţiuni şi concepte complet noi, ceea ce aduce lecturii, pe lângă plăcerea de a te cufunda într-un univers oarecum familiar, şi surpriza descoperirilor şi a neaşteptatului. Trei reprezentanţi a trei civilizaţii diferite – pământeanul Ralt, care tocmai şi-a pierdut iubita, asasinul marţian Idomar, reprezentant al Nobilei Ghilde şi forţat să îşi ucidă mentorul, şi venusiana Or-alda, Harfă a Marii Doamne şi trădătoare prin iubire a legilor lumii ei – acceptă o călătorie pe Babel, planeta interzisă, atraşi de ideea reparării propriilor greşeli, deoarece acolo “totul este posibil”. Însă, ajunşi la faţa locului, visele le sunt totodată împlinite şi de nenumărate ori spulberate ca într-o fatidică “Zi a Cârtiţei”, ceea ce îl duce pe asasinul Idomar la presupunerea că planeta nu e de fapt altceva decât un imens penitenciar, şi că torţionarul lor, îngrozitorul şi atotputernicul Scat Mor, colecţionează “epave” umane supunându-le pedepsei în scop de amuzament. Dacă Idomar are sau nu dreptate, descoperim pe măsură ce intriga evoluează exploziv, cei trei eroi luptând disperaţi pentru propriile speranţe şi propria sănătate mintală… Ceea ce trebuie scos în evidenţă la Babel, pe lângă valoarea intrinsecă a lecturii, este frumuseţea cu care Colin tratează anumite valori umane, în special prietenia. Ralt, Idomar şi Or-alda, cunoscându-se în drum spre Babel, încheie totuşi imediat şi cu inima deschisă un pact prietenesc, pe care nici unul dintre ei nu se va gândi măcar o clipă să îl încalce, cu toate că nici unul nu ştie nimic despre amicii săi şi în ciuda încercărilor cumplite la care îi supune pe toţi dezaxatul şi genialul Scat Mor… (by Oliviu Crâznic)

Avg Rating
3.34
Number of Ratings
98
5 STARS
23%
4 STARS
22%
3 STARS
28%
2 STARS
17%
1 STARS
9%
goodreads

Author

548 Market St PMB 65688, San Francisco California 94104-5401 USA
© 2025 Paratext Inc. All rights reserved