Romanul Băgău este destul de complex, cu mai multe ingrediente şi etaje, între care licenţiozitatea e doar cea mai vizibilă, citiţi: şocantă. Autoarea a încercat să aranjeze toate aceste componente ca într‑o matrioşkă. Caracterul controversat al romanului constă tocmai în interferenţa planurilor, în convieţuirea unei literaturi de cea mai bună calitate, scrisă într-o tradiţie recognoscibilă, cu limbajul lipsit de orice perdea. Găsim în carte jocuri intelectuale, visuri, fantasme, amintiri şterse despre epoca lui Ceauşescu, ciocniri de interese, crâmpeie familiale, pagini de cercetare ştiinţifică a limbajului scabros etc. Un alt paradox al cărţii e că totul poate fi înţeles şi totul este chiar motivat până la un anumit punct. În această ordine de idei, Băgău ne oferă o grilă de lectură tip Bildungsroman: există o scenă care o înfăţişează pe naratoare la începutul carierei sale de pe liniile erotice de telefon, o fată aproape pudică, adică o provincială sadea, pe care şefa o forţează să pronunţe primele cuvinte din jargonul profesional, după care urmează aceeaşi naratoare trecută prin toate încercările, când lucidă, când sarcastică, când cinică, o fată „care a executat saltul, nu neapărat mortal, de la fetele de dincolo la fetele d‑aici
