
Ilustrații de Mihail Coșulețu „Dacă este încetățenită ideea că scriitor adevărat este doar acela care are o voce ușor recognoscibilă în orice carte a lui, îmi place să cred că am scris cărți pe voci atât de diferite, încât să fiu considerat un diletant, un debutant cu fiecare volum publicat. Asta fiindcă niciodată n-am crezut că vocea mea e importantă, ci mai ales vocea literaturii, iar uneori există mai multe voci chiar în interiorul câte unei singure cărți pe care am scris-o. În Bilete de sinucigaș cred că sunt cele mai multe voci, nu doar din ce am scris până acum, ci din tot ce voi fi scris vreodată. Și așa cred că e cel mai potrivit să fie citită cartea aceasta: ca o suprapunere de voci individuale care formează un singur și mare strigăt, o ultimă șoaptă.“
Author

T. O. Bobe s-a născut în 1969 la Constanţa. În 1995 a absolvit Fa cultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. În anul 2000 a fost bursier la Akademie der Kunste din Berlin, iar în 2003 și 2004 bursier la Akademie Schloss Solitude din Stuttgart. A fost, pe rând, magaziner în portul Constanţa, secretar literar la Teatrul Mic din Bucureşti, redactor şi scenarist de televiziune, copywriter, iar în prezent este scriitor liber-profesionist. Premii: Tablou de familie a primit premiul pentru debut al revistei Tomis, iar Bucla a primit Premiul Național Mihai Eminescu pentru debut în poezie Ambele cărți au fost nominalizate la premiile ASPRO. Cartea Darul lui Moș Crăciun a fost nominalizată la premiile AER.