Reghina este un Iov feminin, dintr-un spațiu nord-transilvan, în care miraculosul se insinuează în ordinea comună, iar istoria recentă sugrumă destinele oamenilor. Este mamă a doisprezece copii, împreună cu care alcătuiește „un trup de o mie de kilograme“, plămădit din puține bucurii și insu-portabilă suferință. Până la urmă, Reghina este mama universală. Miza cărții Ioanei Nicolaie este să scoată la lumină, prin incursul faulknerian în interiorul unei minți care amestecă timpurile și emoțiile, o viață, un destin, o urmă pe care umanitatea personajelor ei o lasă (sau nu) în lume. Cartea nu se citește cu sufletul ușor, ci cu sufletul la gură. Narațiunea e densă, stratificată în episoade ce construiesc o viziune etnografică a marilor evenimente din viață (în definitiv, suntem în spațiul lui Rebreanu): o șezătoare, un pețit, o nuntă, prima noapte de dragoste, uluirea, durerea, rușinea, frica, prima bătaie primită de la soț, primul copil, următorii până la doisprezece. Viața unei femei, așa cum a fost ea. Cititorul va întâlni cu emoție, de-a lungul romanului, diverse feluri de a-nțelege realitatea: orășelul Văralia, unde se petrec întâmplările din carte, are ceva din familiarul satului Prislop, din magia ținutului Macondo și din dramatismul vieții oamenilor în comitatul Yoknapatawpha, rămânând totuși un spațiu unic, nemaiîntâlnit, descris de autoare cu o iubire nesfârșită.