Adriana Bittel. Cititoare împătimită şi prozatoare, maestră neegalată a prozei scurte. Pe lângă alte preocupări, cum ar fi crearea unei splendide fototeci, a stabilit cum (şi de ce) încărunţeşte o blondă, a avut întâlniri (tainice) la Paris, unde s-a ascuns sub un nume de cod, a urmărit-o pe Iulia în iulie şi l-a citit pe Cehov (de la anticariat), fără să se sature vreodată de el. De scris, scrie rar, dar bine, adică invers decât se procedează îndeobşte. Tot ce atinge în viaţa cotidiană devine literatură. Povestirile ei au trecut fluierând proba timpului şi n-au încărunţit deloc. (Ioana PÂRVULESCU) Scrise cu rafinament, forţă analitică, umor şi, pe alocuri, poezie, povestirile Adrianei Bittel vorbesc despre România secolului trecut, dar şi despre dragoste, prietenie, feminitate, vârstele oamenilor şi ale lucrurilor, supravieţuire. Fie că se desfăşoară în Bucureştiul interbelic, în cel al anilor ’50 sau în cel al ultimelor decenii comuniste, poveştile mărunte ale protagoniştilor lor au un aer cât se poate de familiar şi în acelaşi timp par a ascunde mereu un enigmatic ce s-ar fi întâmplat dacă, aspiraţia către o altă condiţie, către o lume mai frumoasă. Iar din colecţia aceasta de chipuri face parte, firesc, şi o prezenţă feminină reprezentantă a autoarei înseşi, discretă, mare iubitoare de cărţi şi observatoare avidă a realităţii.
Author
Adriana Bittel, prozatoare și publicistă română, absolventă a Facultatății de Limba și Literatura Română a Universității din București în 1970. În calitatea de publicistă, contribuie cu cronică la revista România Literară, prozatoarea, critica și istorica literară Ioana Pârvulescu numind-o „Cronicarul en titre al ultimei pagini, căreia i-a impus un stil și o directețe”. Gabriel Dimisianu scrie că s-a vorbit cu dreptate „despre duhul cehovian al prozei sale, care unește empatia cu observația lucidă, lirismul cu notația realistă cât se poate de exactă, incisivă”. De altfel, Bittel a fost descrisă drept unul dintre prozatorii de marcă ai generației ’80.[4] În portretul Adrianei Bittel, Gabriel Dimisianu apreciază că „spiritul critic, inteligența și competența literară se întâlnesc cu generozitatea”. În „Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă” (1993), Radu G. Țeposu o include pe Adriana Bittel în categoria scriitorilor analiști, adică a scriitorilor neinteresați de construcții epice de mari dimensiuni. Este prezentă în antologiile: „Generația 80 în proza scurtă“, alcătuită de Gheorghe Crăciun și Viorel Marineasa (Editura Paralela 45, 1998) și „Romanian Fiction of the 80s and 90s“ (Editura Paralela 45, 1999). Figurează cu texte de proză în antologii publicate în SUA, Austria, Germania, Iugoslavia. A fost, din 1970, corector și apoi redactor la revista „România literară” unde lucrează și în prezent. Este și consilier editorial la Editura Universal Dalsi. În perioada studenției a frecventat cenaclul „Junimea” al Universității din București, condus de criticul George Ivașcu. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN-Clubului Român În 2003, a făcut parte, alături de Ioana Pârvulescu, Marina Constantinescu, Nicolae Manolescu, Gabriel Dimisianu, Alex. Ștefănescu si Tudorel Urian dintr-un juriu care a acordat premiul „Cartea anului” cărții „Jurnal 1990-1993”, a Monicăi Lovinescu. Volume publicate: "Lucruri într-un pod albastru" (Editura Cartea Românească, 1980) "Somnul după naștere" (Editura Cartea Românească, 1984) "Iulia în iulie" (Editura Eminescu, 1986) Fototeca (Ed. Cartea Românească, 1989) Întâlnire la Paris (Ed. Compania, 2000) – Premiul Asociației Scriitorilor din București și Premiul ASPRO Cum încărunțește o blondă (Ed. Compania, 2006) La editura Humanitas cartea „Cinci iubiri fulgerătoare”, din care Bittel a scris una din cele cinci părți, celelalte fiind scrise de Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana și Ioana Pârvulescu.
