Margins
Dicţionar de locuri literare bucureştene book cover
Dicţionar de locuri literare bucureştene
2019
First Published
4.07
Average Rating
396
Number of Pages

Dicţionarul de locuri literare bucureştene explorează toposuri şi legende urbane privite cu ochii, bătute cu pasul şi întipărite în memoria personajelor: Calea Victoriei, Pe strada Mântuleasa, Craii de Curtea-Veche, Şoseaua Virtuţii, Calea Văcăreşti, Hotel Universal, Gara de Est… Dincolo de nomenclatorul străzilor, sunt repertoriate monumente, gări, intersecţii, parcuri, pieţe, cafenele, cârciumi, hoteluri, cinematografe, ba chiar tarabe de anticari ori chioşcuri de ziare – fiecare dintre ele reprezentând un reper, un nod în reţeaua simbolică a oraşului. Reale ori fictive, străzile, aleile, bulevardele se bifurcă şi îşi răspund, dând naştere la o serie de povești interconectate: din Amzei în Romană, de la Ateneu până în Herăstrău, din Cotroceni până în Dudeşti, traiectoriile personajelor desenează o hartă virtuală a Bucureștiului, cu ajutorul căreia cititorul se poate orienta în preumblările sale urbane şi romaneşti. Cu puţină imaginaţie, i-am putea zări pe Paşadia, bietul Ioanide şi Ştefan Gheorghidiu aşezaţi la aceeaşi masă la Capşa, în vreme ce doamna T. şi Elena Drăgănescu schimbă impresii într-un separeu la Athénée Palace, iar Dania, Aneta Pascu şi Emilia Răchitaru ies braţ la braţ de la un film programat la Capitol.

Avg Rating
4.07
Number of Ratings
44
5 STARS
39%
4 STARS
39%
3 STARS
14%
2 STARS
9%
1 STARS
0%
goodreads

Authors

Corina Ciocârlie
Author · 2 books
Critic literar, doctor în ştiinţe filologice. Trăieşte în Luxemburg din 1991. Redactor-şef al suplimentului literar Livres-Bücher Tageblatt. Dirijează colecţia «Afinităţi» a editurii Phi (Luxemburg). Predă româna la Parlamentul European & Curtea Europeană de Justiţie. Colaborează la «România literară», «Orizont», «Viaţa românească», «Nouveaux cahiers de l’Est» (Paris), «Revue littéraire / Léo Scheer» (Paris), «Le Jeudi» (Luxemburg), etc. Volume în română: Pragmatica personajului (1992, Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor); Fals tratat de disperare (1995, Premiul Asociaţiei scriitorilor din Timişoara), Femei în faţa oglinzii (1998). Volume în franceză: Un miroir aux alouettes. Petit dictionnaire de la pensée nomade (1999); Laissez-passer. Topographie littéraire d’une Europe des frontières (2004).
Andreea Răsuceanu
Author · 5 books

ANDREEA RĂSUCEANU a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1998-2002). În anul 2009 a devenit doctor în filologie cu lucrarea Mahalaua Mântulesei, drumul către modernitate. A publicat cronici, interviuri, articole de specialitate în reviste precum: Viaţa Românească, România literară, Observator cultural, Bucureştiul Cultural, Idei în dialog, Dilema veche, Convorbiri literare etc. Este autoarea mai multor traduceri din limba engleză şi prefeţe. Prima ei carte, Cele două Mântulese a apărut la Editura Vremea, în anul 2009. A fost nominalizată la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România şi la Marile Premii Prometheus, secţiunea Opera Prima. În 2013 a apărut, la Editura Humanitas, cartea Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, care a fost nominalizată la premiile Uniunii Scriitorilor din România și la premiile revistei Observator cultural. A primit premiul Tânărul critic al anului 2013, în cadrul Galei tinerilor scriitori. Debutul în proză a avut loc în anul 1999, în revista Cuvântul, condusă de Radu G. Țeposu. A mai publicat fragmente de proză în reviste precum Ramuri, Familia, Bucovina literară, Convorbiri literare. În 2011 i-a fost tradusă o povestire, Verișoara, în limba maghiară și a apărut în revista Székeliföld. Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului e cea mai nouă carte a ei, apărută la editura Humanitas în 2016 și nominalizată la premiile revistei Observator cultural. Volume Cărți – autor Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului, colecția „Academica”, Humanitas, 2016 Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, colecția „Critică literară/Eseu”, Humanitas, 2013; pref. Sorin Alexandrescu Cele două Mântulese, Editura Vremea, 2009 Cărți – coautor Bucureștiul meu, Humanitas, 2016 Orașul, Gestalt Books, 2016 Tot înainte!, Editura Curtea Veche, 2016 Bookătăria de texte și imagini 2, Pandora-M, 2016 Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism, Polirom, 2014 Ferestre din București și poveștile lor, Editura Peter Pan, 2015

548 Market St PMB 65688, San Francisco California 94104-5401 USA
© 2026 Paratext Inc. All rights reserved