
Prozatoare, sociolog de profesie, Emilia Toma (n. 1989), este autoarea romanelor De la zero (2022) și O numărătoare inversă (2021). Semnează volumul de nonficțiune Terapie pe salteaua de pilates (2020). Este autoare de texte literare în antologiile colective Dragostea când te doare (Editura Litera), În umbra timpului (ca premiu doi în cardul primei ediții a concursului de proză scurtă organizat de Editura Biscara) și Lirica unui miez de toamnă (Editura InfoRapArt). A publicat fragmente de roman și proză scurtă în revistele literare Opt motive, O mie de semne, Echinox, LiterOmania, P(R)OEZIA, Revista GOLAN, LiterNautica, Planeta Babel. Are un master în Sondaje de Opinie, Marketing și Publicitate, la Universitatea din București, la începutul carierei a cochetat cu jurnalismul în calitate de redactor în cadrul publicației ZIUA Online (2011), iar în prezent îmbină sociologia ca meserie de bază cu psihologia, o pasiune mai veche, ambalând în ficțiune literară teme precum abuzul, traumele și consecințele acestora pe termen lung.