Există istorie adevărată?
2004
First Published
4.19
Average Rating
148
Number of Pages
„Ce caută, în prima fază a istoriografiei moderne, cercetătorul istoric dornic de a descoperi şi de a păstra materialele trebuincioase pentru povestirea şi pentru înţelegerea trecutului omenirii? Ce consideră el că este (fapt istoric)? Că doar nu toate datele pe care le descoperă i se par vrednice de a fi păstrate pentru istorie. El reţine în general doar evenimentele, întâmplările care au fost în ochii contemporanilor cele mai izbitoare. De unde importanţa primordială acordată marilor conducători politici, regi sau guvernanţi, şi războaielor în care se înfruntă naţiunile şi suveranii. Intrigile de palat îşi găsesc locul în aceste preocupări, la rând cu câte o năpastă, o calamitate naturală, ca o epidemie de ciumă sau o lungă perioadă de secetă şi de foamete. Cam la atât se reducea (curiozitatea istorică), acestea erau considerate fapte istorice.“
Avg Rating
4.19
Number of Ratings
107
5 STARS
42%
4 STARS
37%
3 STARS
19%
2 STARS
1%
1 STARS
1%
goodreads
Author
Neagu Djuvara
Author · 17 books
NEAGU M. DJUVARA s-a născut la Bucureşti în 1916, într-o familie de origine aromână aşezată în ţările române la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. Licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie-noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele. Implicat în procesele politice din toamna anului 1947, hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei româneşti (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I"). În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. Între timp, reluase studiile de filozofie la Sorbona. În mai 1972, capătă doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei; mai târziu, obţine şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.). Din 1984, secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după revoluţia din decembrie 1989, când se întoarce în ţară. Din 1991, profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol" din Iaşi.
