Margins
Fără instrucțiuni de folosire book cover
Fără instrucțiuni de folosire
2023
First Published
4.60
Average Rating
292
Number of Pages

Eseuri despre căutările și bagajele unei mileniale. „Poveștile personale pot fi o cheie către sufletele oamenilor, așa înțelegem lucruri despre lume, povestindu-ne viețile și experiențele“, spune Ioana Burtea spre finalul cărții, iar în fraza aceasta e așezat (o parte din) adevărul pe care-l conține între copertele sale. Căci, scriind despre sine, autoarea scrie (și) despre umanitatea din și dintre noi, despre drumul pe care îl parcurgem în căutările noastre, despre provocările, obstacolele, alegerile și relațiile care ne dau sens, despre imperfecțiunea vieților noastre, pe care le primim Fără instrucțiuni de folosire, fără garanții, fără perioade de valabilitate. Cum ne împăcăm cu toate acestea, cum ne vindecăm și cum mergem înainte? „Ceea ce vei citi nu e o carte de sfaturi și cu siguranță nu e o colecție de amintiri sau niște pagini de jurnal. Sunt povești spuse în preajma vârstei de 30 ani, o primă bornă esențială în care ne spunem cine suntem, cum am ajuns aici și cum mergem mai departe. Astfel, Ioana Burtea închide o etapă și dă sens unor momente: abuzului, istoriei familiei și locului din care vine, relației cu mama, acelei relații definitorii din facultate, prieteniilor, locurilor de muncă prin care a trecut. Sunt povești adevărate din România ultimilor 30 de ani și, dacă au o putere de universalitate, e pentru că Ioana înțelege rolul unei eseiste: de a se folosi de propria viață pentru a spune ceva despre viețile tuturor.“ Cristian Lupșa „Prin eseurile sale personale, prin poveștile care ne fac oameni, ca să-l parafrazez pe Jonathan Gottschall, prin experiențele eclectice, prin interferențele culturale și observațiile fine sociale, prin empatie și prin suferință, prin viziune, vulnerabilitate, acumulare, ritm și stil, Ioana Burtea umple un gol în literatura non-ficțională română contemporană. Nu-mi rămâne decât să te invit să faci cunoștință cu acest debut curajos, extraordinar, de care aveam nevoie fără să știm.“ Eli Bădică

Avg Rating
4.60
Number of Ratings
290
5 STARS
69%
4 STARS
24%
3 STARS
6%
2 STARS
1%
1 STARS
0%
goodreads

Author

Ioana Burtea
Ioana Burtea
Author · 2 books
Ioana Burtea a terminat Jurnalismul în Marea Britanie, unde a absolvit și un master de Scriere Creativă (non-ficțiune). Lucrează de 15 ani în presă, trecând de la cotidiene la reviste lunare sau trimestriale de jurnalism narativ. Și-a început cariera la agenția Mediafax din București și a scris timp de peste 7 ani la DoR (Decât o Revistă). A colaborat cu publicații ca Europe & Me, New Eastern Europe, Balkan Insight și Washington Post. Ioana a scris despre subiecte sociale și politice, iar o perioadă le-a acoperit pe cele din sistemele de ordine publică, respectiv de justiție. Materialele ei din domeniul justiției au fost nominalizate de două ori în cadrul Premiilor Superscrieri, în 2018 și 2019. În 2018, a devenit fellow al Balkan Investigative Reporting Network. În 2021, a câștigat Premiul I la Premiile Superscrieri, categoria Portret, pentru eseul Vorbesc. Ca să nu știu doar eu.
548 Market St PMB 65688, San Francisco California 94104-5401 USA
© 2026 Paratext Inc. All rights reserved