Ligia Pârvulescu este bucureșteancă. A debutat la Casa de Editură Max Blecher cu volumul de poezie Fluvii de asfalt (2014), urmat șapte ani mai târziu de romanul distopic Translucid, câștigătorul concursului de manuscrise „Primul roman” al editurii Litera. Despre Intracranian: „Despre dragoste numai de bine”, spune undeva Ligia Pârvulescu—așa cum se zice, firește, despre morți numai de bine. Însă în alt poem splendid (ca atâtea altele din Intracranian) spune că „sângele e lumină”. Și exact asta e, într-adevăr, toată cartea asta: o fuziune nucleară între moarte & lumină, între spaima de ceilalți („trec printre ceilalți ca printr-un câmp minat”) & foamea disperată de apropiere, între nevoia de blândețe & conștiința faptului că blândețea e întotdeauna marker-ul & înțelepciunea răniților: oamenii sunt blânzi fiindcă sunt terminați („animale blânde vin de departe cu mecanismele lor încleiate”), cerul e blând fiindcă e lovit („cerul e mare și blând/ un animal lovit”). Și, cum toți suntem animale umane rănite, cartea asta ne poate învăța cum să ne facem rănile să devină blândețe. E una dintre cele mai prețioase lecții ale literaturii. Și îi sunt îndatorat Ligiei Pârvulescu fiindcă, prin admirabilul ei document Intracranian, ne învață exact lecția asta. Radu Vancu