La final, Moartea striga Bis! Trei piese de prelungit viata „Ca esti un artist dramatic care se zbate sa supravietuiasca sau ca esti un om care nu se identifica cu sexul cu care a fost inzestrat si incearca disperat sa remedieze aceasta problema, ca esti un geniu ajuns in zdrente, care cerseste sansa de a-si spune povestea, ca esti un indragostit iremediabil, care incaseaza doar indiferenta, ca esti un nimeni urmarit vesnic de autoritati, de probleme si esecuri, ca esti captiv in lumea ta, singurul loc in care nu esti perceput ca fiind nebun tocmai fiindca sfideaza notiunea unanim acceptata de normalitate, ca esti un scriitor care isi asterne realitatea bidimensional, pe foaie, in replici, in didascalii, in unitati de masura a emotiei – numite cuvinte –, si ridica in altii realitati tridimensionale, ca esti o intamplare care citeste aceste randuri, stii foarte bine ca orice fapt consumat da singur startul la o continuare si ca exista mereu o a doua sansa, la fel cum Moartea stie cand trebuie sa lase ceva sa continue, cand sa-i spuna stop sau cand sa inchida ochii, fiindca interventia ar descalifica-o. Totul poarta eticheta cu va urma si depinde doar de noi sa lasam eticheta acolo si sa urmam indicatia. Teatrul prelungeste viata fiindca este o prelungire a vietii. Nu e atat parte a ei, cat o extensie, ca o pereche de aripi cu care plonjam intr-un bar supraaglomerat, intr-un dormitor in care incap fix doua persoane, intr-un vis policrom cu iz de psihotrope, sau intr-o scena care ne va marca fiindca urmeaza sa se petreaca in acel interval de timp pe care niciodata nu suntem in stare sa-l dibuim, dar stim atunci cand se intampla ca nu putea fi altcandva. Trei piese care ne zguduie, ne lasa simturile bulversate, creierii bruscati, inima in aritmie, dar sufletul cumva ridicat. Trei piese de prelungit viata, chiar si a celor care cred ca aceasta urmeaza abia dupa ce vor muri. Moartea striga: „Bis!” cand se vede aplaudand de una singura, fiindca nu are de ales decat sa lase spectacolul sa continue in momentul in care tocmai se dezintegreaza. Indrazneste si citeste!“ – Andrei Vornicu