


Books in series

#1
Scârba sfântului cu sfoară roșie
2015
Micul Taush pare un simplu băiat din cetatea Gaisterștat, până când, într-o zi, începe să toarcă un șnur roșu din buric. Dus în ucenicie la Moșu Tace, Taush ia parte la tainele Lumii și ale ne’Lumii și învață ce înseamnă prietenia alături de Danko Ferus și Bartholomeus și cunoaște iubirea la sânul Katherinei. Dar, când un bâlci ucigaș de dincolo de Lume distruge tot ce are Taush mai de preț, ucenicul alege să plece întovărășit de prietenii săi să caute răul și să-l alunge din Lume. În această ciudată aventură, prima parte a seriei “Miasma”, Flavius Ardelean, autorul romanului “Îmblânzitorul apelor” și al volumelor de povestiri “Acluofobia” și “Bizaroproze”, ne face cunoștință cu personaje bizare ale Lumii și ale ne’Lumii și ne poartă prin locuri nemaivăzute, într-un basm straniu despre om și ce se află dincolo de el.

#2
Bășica Lumii și a ne’Lumii
2017
Romanul „Bășica Lumii și a ne’Lumii” continuă aventurile celor trei tovarăși de drum din „Scârba sfântului cu sfoară roșie”, aflați acum pe căi diferite, dar cu aceeași destinație: cetatea Mandragora, cea chinuită de Frații Spânzufrații. Danko Ferus învață de la ne’Oamenii Porții ce înseamnă adevăratul Cuvânt cel Dintâi, Femeia Umbră suflă viață peste oasele îngropate ale lui Bartholomeus și adevăratul Taush primește nou trup de la Căutătorii de Cheie din Valea Roasă, dar în ne’Lume Marea Larvă a început să se foiască și ne’Oamenii se pregătesc de război. Cu „Bășica Lumii și a ne’Lumii” pășim și mai adânc printre luminile și umbrele vastului univers al seriei Miasma, un amplu proiect de fantezie întunecată al unuia dintre cei mai fascinanți scriitori de literatură fantastică din România.

#3
Miasma. Tratat de rezistența materialelor
2016
Lumea nu e ceea ce pare a fi. Până și ne’Lumea se teme de ea. La unsprezece secole de la dispariția sfântului Taush, într-o lume în care începuturile sunt deja mituri, în fosta cetate Mandragora, un preot găsește pe treptele bisericii din cartierul Primi un ars misterios pe care îl adoptă și-l îngrijește ca pe propriul fiu, scăpându-l astfel de la moarte. Câteva luni mai târziu, adolescentele cetății cad într-un somn adânc din care nu se mai trezesc. Medicul Algor Kunrath și farmacistul Alambiq, preotul Sarban și povestitorul Alecu Deleanu, inocenta Lili Bunte și ucenicul Bruno Krabal, Hâdul platformelor, Omul cu cap de cal și cohorta sa de oameni-șobolani, Jumătat’ de Om cu ai săi cerșetori din Burta Vacii – oameni și ne’Oameni prinși în luptă în ultimele zile ale cetății Alraunei.
Tratat de rezistența materialelor de Flavius Ardelean este o nouă poveste tulburătoare izvorâtă din mintea unuia dintre cei mai fascinanți scriitori ai fantasticii românești, autorul romanelor Îmblânzitorul apelor și Scârba sfântului cu sfoară roșie și al povestirilor macabre din volumele Acluofobia și Bizaroproze.