Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne
1989
First Published
4.51
Average Rating
400
Number of Pages
Asa cum e prezentata de Neagu Djuvara, care refuza sa se conformeze viziunii sumbre a istoriografiei clasice, fresca regimului fanariot nu e lipsita de o anume ambiguitate: mai conforme cu adevarul istoric, domniile si regimurile fanariote capata uneori nuante pozitive; caci fanariotii, chiar daca n-au facut din prosperitatea tarilor romane preocuparea lor principala, incearca sa introduca in universul romanesc saturat de Orient ceva din mirajul occidental. Fara indoiala, exactiunile si ororile turco-fanariote sunt o trista realitate, dar perspectiva introdusa de Neagu Djuvara ne obliga sa tinem seama de fapte: universul romanesc este de aceea mai credibil cu ambiguitatile, raspunderile si optiunile sale.
Avg Rating
4.51
Number of Ratings
398
5 STARS
61%
4 STARS
29%
3 STARS
8%
2 STARS
1%
1 STARS
0%
goodreads
Author
Neagu Djuvara
Author · 17 books
NEAGU M. DJUVARA s-a născut la Bucureşti în 1916, într-o familie de origine aromână aşezată în ţările române la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. Licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie-noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele. Implicat în procesele politice din toamna anului 1947, hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei româneşti (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I"). În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. Între timp, reluase studiile de filozofie la Sorbona. În mai 1972, capătă doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei; mai târziu, obţine şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.). Din 1984, secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după revoluţia din decembrie 1989, când se întoarce în ţară. Din 1991, profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol" din Iaşi.
