Premiul „Tânărul Prozator al Anului 2020”, acordat în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediția a XI-a. Ce au în comun o starletă porno care se chinuie să își crească de una singură copilul, doi gangsteri care preferă să discute despre muzica pop în loc să-și ucidă prada și un scriitor care descoperă că romanul pe care tocmai l-a publicat este, de fapt, o carte plagiată? Care e legătura dintre un copil cu buză de iepure, un bărbat nostalgic ce-și revizitează anii de glorie în timpul unei plimbări prin cartier, sau o tânără bisexuală care a ajuns din greșeală să lucreze la un hot-line al sinucigașilor? Ce se întâmplă atunci când îți tragi pe sfoară sora sau îți ajuți iubita să ia o decizie de viață și de moarte? Și ce-i cu moaca lui dumnezeu pe toate billboard-urile astea? Un volum hibrid, atât roman cât și proză scurtă, în care viețile personajelor sunt prinse într-un vârtej halucinant din care nimeni nu scapă neschimbat. Cosmin Leucuța scrie ca și cum mintea lui ar fi un univers paralel, în care Bukowski și Palahniuk s-au întâlnit la o bere, iar după o vreme au dat-o pe whisky și s-au apucat să facă o întrecere. Autorul îți spune o poveste, după care, în următoarea proză din volum, ai toate șansele să întâlnești un personaj secundar din povestea precedentă, transformat în erou. Uneori prozele lui sunt ca o întoarcere în cartierul copilăriei, acolo unde te înduioșezi pentru că recunoști urmele amintirilor tale, dar și acolo unde te înspăimânți. Alteori să-l citești pe Cosmin Leucuța înseamnă să accepți că vei pune cap la cap un puzzle, fără să știi până în ultima secundă dacă imaginea rezultată e un personaj adorabil sau o scenă de groază. LAVINIA BĂLULESCU Cosmin Leucuța este un prozator consecvent care publică periodic proză scurtă și romane, și nu-i lipsește curajul de a experimenta, de a schimba formula narativă de la o carte la alta. Volumul de povestiri apărut la editura Casa de pariuri literare e un amestec surprinzător și puternic de duioșie, tandrețe, cruzime și duritate, care funcționează bine într-o serie de narațiuni între care se creează legături neașteptate. Unele imagini, în special cele din prozele care au ca personaje copiii sau copiii care interacționează în moduri impredictibile și ambigue cu lumea adulților, sunt foarte reușite. De asemenea, și radiografiile unor cupluri aflate în situații de criză atunci când intervine, de pildă, problema maternității. Din întreg volumul se desprinde un sentiment al sfârșitului, uneori e vorba de un fel de frumusețe apocaliptică, alteori despre diferite exerciții de cruzime, uneori ambigue, care au un aer amenințător. Cosmin Leucuța e, în acest volum, un prozator care scrie cu multă siguranță de sine, pe teme ale lumii de azi, dintre care multe ar putea fi exploatate și în romane. ANDREEA RĂSUCEANU, în discursul de acordare al Premiului „Tânărul Prozator al Anului 2020”

Spațiul în care se mișcă personajele lui Cosmin Leucuța e populat în permanență de evenimente și situații care transformă brusc banalul într-o excursie insolită prin realitatea imediată. Ai tot timpul senzația că asiști la o plimbare sau un dialog care se încarcă gradual ca o armă și din clipă în clipă urmează ca cineva să apese trăgaciul. Când Leucuța are două personaje angajate într-un dialog (la fel ca într-un film de Tarantino) știe să scoată la iveală cu talent toată nebunia obișnuită a lumii și să o povestească prin cuvintele acestora colecționând anomaliile ca într-un insectar. Citind aceste povestiri putem să înțelegem parcă mai bine că viața e un lung șir de simptome mai vesele sau mai triste care nu fac decât să ne anunțe degradarea și sfârșitul. BOGDAN RĂILEANU Calitatea cea mai importantă a lui Cosmin Leucuța, în acest volum de proză scurtă, este intensitatea vizuală a stilului său - a little bit country, a little bit rock 'n' roll. Ochiul cinematografic alunecă între imaginile suave ale nostalgiei și sălbăticia realității, între începutul domol și finalul fulminant, între ceea ce este aparent și ceea ce este semnificativ. Locurile și întâmplările care alcătuiesc povestirile din volum sunt anume create de Cosmin pentru a pune o presiune uriașă pe umerii personajelor sale, care de cele mai multe ori ajung în ipostaze tragice (mai mici sau mai mari), aceleași prin care am trecut cu toții sau am putea trece cândva. Și mai cred că sunt situații pe care el, într-un fel sau altul, le-a trăit deja. Măcar sufletește. CRISTIAN VICOL