„Mi-am dat seama, în timp ce scriam cartea asta, că ea s-a născut dintr-o uimire și dintr-o inadaptare. Stau, ca un copil crescut de lupi, găsit din întîmplare și adus în jungla societății, și mă uit cum atît de mulți oameni aleargă fără zăbavă după excepțional, după extraordinar. După altfel. Și-n goana asta, se-ndepărtează din ce în ce mai tare unii de ceilalți, pentru că fiecare vede-n felul lui altfelul. E greu de tradus în bătăile de inimă ale aproapelui. Dar cu cît omul aleargă mai tare spre excepțional, cu atît bucuria se-ascunde de la fața lui. Apoi, orice mică reușită a devenit super sau genială. Poate pentru că omul are nevoie, în fuga lui cea mare, să-și presare drumul cu stele. Nu din alea obișnuite, că-s greu de cules. De fapt, imposibil. Unele mici, din chirpici. Ce lume mare! Numai bună să fie iubitoare. Dar ca să fie, are de (re)găsit tandrețea." Ana Barton „Ophanim nu e tocmai cel mai prietenos nume din lume. Rezonanțele biblice și ecourile de început și temelie de lume nu-s chiar o mîngîiere, de multe ori, iar personajul care dă numele romanului Anei Barton nu constituie o excepție. Un super-erou altfel, malgré soi, cu o super-putere specială, e un personaj botezat sub numele unui dar și hărăzit zodiei altuia, neinvocat, neghicit. Dar nu mai puțin greu de dus. Ophanim e timp conjugat în poveste, o intersecție a vocilor în care se revarsă și se caută mai multe generații, e simțul hiperdezvoltat care le cuprinde, le trăiește și, mai ales, le numește pe toate. O ureche supradimensionată și o voce-oglindă, Ophanim își povestește propriul drum, drum al unui destin aflat sub semnul excepționalului și totuși nu mai puțin uman, ca orice merge spre întregire, ca orice ființă care-și caută sensul. O scriitură originală, ce simte carnea cuvintelor și viața din spatele lor, puternic ancorată în realitatea zilelor noastre, la care se uită printr-un filtru magic, acoperind și descoperind deopotrivă, jonglînd cu textul în mai multe registre, pe măsură ce-și desfășoară ițele. Ophanim nu este doar romanul unui personaj atipic, ci și al revrăjirii lumii în care trăim și căreia îi aparținem." Nora Pavel
Author
Fiindcă am fost gimnastă până mi-au calculat vârsta osoasă şi-au stabilit că despre performanţă n-o să poată fi vorba din motive de lungime excesivă, aş putea spune că am o mobilitate impresionantă. Am 40 de ani. Sunt însă atât de imatură încât aproape că mi-e ruşine să-i declar. De arătat, da, îi arăt pe toţi, deşi, uneori, parcă mai văd şi zecimale pe-acolo. De şcoală ce să zic? Am o educaţie eclectică, model toptan: Teologie, Litere, Cultură şi Civilizaţie Ebraică, Psiholingvistică. Babel ori foame. Sigur, arareori mă înţeleg pe mine şi cu mine, dar m-am lăsat şi de dramatizări. Cine sunt? Mama unei copile de 12 ani şi jumătate pe care o cheamă Rada. Cum sunt? Vie, deocamdată. Binecuvântată stare. Ce fac? Am trei caiete, unul acasă, unul la birou şi unu-n geantă, pe care le scot câteodată aproape compulsiv pentru a nota, ilizibil, fără excepţie, câte o trecere de glonţ neîncărnat prin cap. Apoi, mă enervez crunt, încercând să descifrez ce naiba a scris din voia-i invariabil şi mioritic-implacabil năstruşnică stiloul ăla galben cu oranj, că dau numai peste lecţiuni incerte. Scriu de douăzeci de ani, (ex)trăgându-mă sârguincios din publicistică precum darwiniştii din maimuţă. Sursă text: http://www.hergbenet.ro/autor/ana-barton
