Margins
Prematur book cover
Prematur
2021
First Published
3.77
Average Rating
116
Number of Pages

„Furia și refuzul sunt două materii esențiale, cu potențial explozibil, pe care Miruna Vlada le activează în acest volum. Energia lor decide și tonalitatea, și expresia cărții – de manifest radical împotriva oricăror tentative de a controla alegerile unei femei, dreptul ei de a decide în răspăr cu așteptările generale. Poemele Mirunei Vlada se hrănesc din forța unui Nu violent spus trecutului, dintr-o ruptură dureroasă și intimă, dar și dintr-o scrutare lucidă, plină de indignare, a unei lumi în care abandonul a trecut drept dragoste, perpetuând trauma, iar injustețea, drept ordine firească a lumii. Prematur crește dintr-o rană, dar, în același timp, deschide un orizont al vindecării, al transformărilor după propriile legi. E un pumn și o mângâiere, așa cum puține cărți de poezie au reușit să fie, balada grunge pe care mamele noastre nu și-au putut-o permite." (Alina Purcaru) „Am fost tentat să spun că Miruna Vlada își desăvârșește aici proiectul politic devenit evident odată cu Bosnia. Partaj. Mi-am imaginat chiar cum, urmând exemplul Facultății de Farmacie, o clinică neonatologică (neapărat privată) și-ar tapeta pereții cu versuri din Prematur: «nu ai job, nu îți poți permite un copil;/ ai job, nu ai timp pentru un copil». Ideea nu mi se pare rea nici acum, dar nu sunt sigur că ea n-ar trăda intenția profund personală, casant personală, a volumului. Retorica de manifest se resoarbe perfect în organic. În bio- și psihologic. Nici urmă de dogmatism, așadar: ceea ce e general funcționează sub regimul meditației (de o paralizantă acuitate, aceasta), ceea ce e particular ține de regimul necontrafăcut al confesiunii. Rareori am citit o poezie mai empatică față de ceilalți și mai necruțătoare față de sine.” (Cosmin Ciotloș)

Avg Rating
3.77
Number of Ratings
113
5 STARS
32%
4 STARS
31%
3 STARS
22%
2 STARS
12%
1 STARS
3%
goodreads

Author

Miruna Vlada
Miruna Vlada
Author · 2 books
Miruna Vlada s-a nascut la 17 august 1986, la Bucuresti. A publicat prima poezie in revista Luceafarul in martie 2003, cu o prezentare de Octavian Soviany. A debutat, in anul 2004, cu volumul de versuri Poemextrauterine. A obtinut: Premiul de Debut (in revista) al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, Premiul de Debut al revistei Luceafarul si Premiul de Debut „Horatiu Ioan Lascu” al filialei USR, Iasi. Este prezenta in antologia de poezie Generatia 2000, coordonata de Marin Mincu. A obtinut Premiul al III-lea la Concursul PIJA (Prix International Jeunes Auteurs), Liege, Belgia, in iulie 2005, la sectiunea nuvele in limba franceza. Este prezenta cu textul cistigator si in antologia PIJA 2005. Contes et nouvelles. Recueil de textes laureats, Editura Le Grand Miroir, Bruxelles. In martie 2006 a lansat brosura Nimic interzis doar apropierea (in colectia de poezie underground NO NAME), in cadrul Festivalului International „Printemps des poetes”, editia a II-a.
548 Market St PMB 65688, San Francisco California 94104-5401 USA
© 2025 Paratext Inc. All rights reserved