
Oare lipsa unei relații amoroase este cea care alimentează și susține creația unui artist, oferindu-i mai mult timp, spațiu și inspirație? Oare din frustrare sau din dorință neîmplinită artistul ajunge să se „ofere” publicului într-o formă mai sinceră decât ar fi fost posibil într-un alt context? Intrigată de aceste idei, am scormonit în viața lor și am scos la iveală poveștile unor femei de succes care, indiferent de domeniul în care-și exercită creativitatea – proză, poezie, arte plastice etc. –, au curajul să experimenteze și să învețe continuu în această lume care a devenit un microunivers care se autosusține. Nouă creatoare din România, care nu s-au sfiit să împărtășească din experiențele și provocările vieții de femei – în unele cazuri și mame – singure, au acceptat să povestească despre percepțiile lor subiective asupra singurătății în care au trăit sau încă trăiesc. (Anca Zaharia)
Authors

Biografie literară “Camere de hotel” este un amestec de ficţiune, dragoste, viaţă şi întâmplare. N-am putut decide care parte să fie mai însemnată, nehotărârea fiind constanta principală din viaţa mea. Am început Informatica şi am terminat Jurnalismul, mi-am înfipt adânc rădăcinile în Cluj şi am ajuns să zbor la Bucureşti, am intrat în TVR în 2003 visând că voi deveni o “vedetă de televiziune”, dar marile împliniri mi le-a adus presa scrisă. Mi-am creat primul blog în 2007, departe de ochii lumii, am publicat nişte texte în volume colective, am scris şi la “Dilema veche” despre personaje, locuri şi demoni, iar acum am decis că e momentul să scot o carte care să facă nehotărârea mai uşor de tolerat. Care să-ţi spună că, din când în când, e în regulă să renunţi, să nu ştii ce vrei sau să te întorci din drum. Că fiecare are adevărul lui şi că, de fapt, ce s-a petrecut în realitate nici nu prea contează.


