Margins
Stații book cover
Stații
2021
First Published
3.91
Average Rating
192
Number of Pages

Stații cuprinde unsprezece povestiri construite în jurul unor istorii care au legătură, într-un fel sau altul, cu stații de tren, de autobuz sau de tramvai. În tranzit, situate între începuturi și sfârșituri, între lumi, între oameni, între vârste, între povești, zărim crâmpeie din realitatea mai apropiată sau mai îndepărtată: fugi, despărțiri, așteptări, dorințe ascunse, drame personale, identități, sacrificii, doruri, dezrădăcinări, eșecuri, obsesii. Prozele Ramonei Gabăr – existențe în suspensie, declarații (directe sau indirecte) de iubire, mărturii ale unui univers fragil, portrete în mișcare ale femeilor de lângă noi (prietene, partenere, colege, necunoscute, surori, fiice, nepoate, iubite, mame) – sunt ca niște păpuși Matrioșka, care nu pot fi uitate cu ușurință. „Ramona Gabăr e, fără umbră de îndoială, o scriitoare înțeleaptă și curajoasă. Stații, volumul ei de debut, e o carte cât o călătorie în jurul pământului. Din Ucraina până-n Turcia, din Cehia până-n România, oriunde ai pune cursorul lecturii, ajungi în mijlocul propriei inimi. Pentru că, da, asta e puterea ficțiunii: ce pare străin devine familiar, ce pare depărtat se apropie. Stațiile sunt, în cele din urmă, un apel pentru umanitatea noastră comună.“ (Luiza Vasiliu)

Avg Rating
3.91
Number of Ratings
145
5 STARS
28%
4 STARS
42%
3 STARS
25%
2 STARS
5%
1 STARS
1%
goodreads

Author

548 Market St PMB 65688, San Francisco California 94104-5401 USA
© 2026 Paratext Inc. All rights reserved