
Volumul I al trilogiei "Secrete încătușate" - "Trei moduri în care m-ai trădat". Pentru Sophia Evans viața nu a fost niciodată stabilă. Accidentul de mașină care a provocat moartea mamei sale a fost prima zdruncinătură dintr-o serie lungă de evenimente care vor încerca să o pună la pământ. Acesta este modul în care află că tatăl ei a avut mereu o relație strânsă cu afacerile ilegale în materie de automobile și este nevoită să se mute din Florida - orașul ei natal - în Seattle. O identitate nouă, oamenii necunoscuți și amintirile au bântuit-o o vreme lungă, până când a învățat să stea pe linia de plutire datorită noii ei prietene. Stephania Johnson o ajută să supraviețuiască încă de când a cunoscut-o și până în prezent. Deși viața Sophiei nu revine la culoarea roz, se putea spune că se îndreaptă. Dar înainte să ajungă la banalitate, a apărut un alt cutremur de schimbări în calea ei, acesta având numele de Ethan Morgan. S-ar spune că totul a început din accident, că relația lor este una normală, cu urcușuri și coborâșuri, că de la ură la iubire mai este doar un pas, dar totul reprezintă o minciună. Sophia va avea parte de o nouă lovitură când este trădată în trei moduri diferite și dureroase.
Author

Bun venit și vă mulțumesc pentru că vă aflați aici! Ce ar trebui să știți înainte să începeți să îmi citiți cărțile ar fi că iubesc suspansul și inimile frânte. V-am avertizat. Sper din suflet să vă regăsiți în cărțile mele, să învățați din ele sau să vă aline, într-un fel sau altul. Pentru că atâta vreme cât hobby-ul meu va însemna ceva pentru cineva, eu voi continua să îl fac. Voi dați viață scriitoarei din mine.