De obicei, dicționarul este cartea aceea mare în care te uiți când nu știi ce înseamnă un cuvânt sau vrei să-i vezi toate sensurile. Dar nu-i așa că uneori nu găsești tocmai cuvintele care te interesează cel mai mult? Sau cele cu adevărat importante (de exemplu: "iubire" și "prieten") sunt definite parcă fără nici o legătură cu realitatea! Nouă așa ni se pare și ne-am gândit să ne facem propriul dicționar, în care am scris cuvinte semnificative pentru viața noastră. Și ți-am lăsat și ție spațiu, să completezi cu experiențele tale!