Ienăchiță Văcărescu a fost un poet, filolog și istoric român din Țara Românească, aparținător al unei vechi familii boierești, familia Văcărescu, precursor al folosirii limbii române culte, pe care a folosit-o atât în scrierile sale filologice și istorice, cât și în poeziile pe care le-a scris. Este al doilea român după Dimitrie Cantemir care scrie o istorie a Imperiului Otoman. Este autorul celei dintâi gramatici românești tipărite (1787), care, pe lângă diversele categorii gramaticale, cuprinde și un capitol de prozodie, ilustrat cu exemple originale. Poezia sa, redusă ca dimensiuni și predominant erotică, e scrisă în maniera neoanacreontică a epocii, dar folosește și evidente sugestii folclorice. Ienăchiță Văcărescu a adunat la un loc versuri ocazionale (în cinstea domnitorului, la inaugurarea unei cisterne publice etc.) cu versurile de dragoste caracterizate prin „limba alintată” (Nicolae Manolescu), abundând de diminutive, procedeu la modă în întreaga poezie a epocii: inimioară, lănțișor etc. Cu toate văicărelile manieriste, unele sunt poezii șăgalnice, pline de umor, altele sunt sugestive și grațioase, amintind de Goethe