
„Nu știu care a fost momentul în care m-am îndrăgostit de Hailey sau dacă a existat unul anume. Poate a fost așa dintotdeauna, poate a fost puțin câte puțin în fiecare zi. M-am gândit de multe ori la asta și uneori, când nu sunt suficient de atent, mă găsesc căutând răspunsuri. Când m-am îndrăgostit de Hailey?” Mereu al ei este o nuvela a romanului Mai mult de una, iar acțiunea este plasată în perioada în care Ash și Hailey locuiau împreună, fiecare încercând să se vindece după pierderea lui Ian. Nu afectează cu nimic plăcerea de a citi romanul, pentru cei care nu au ajuns încă să îl descopere, însă recomand să o faceți pentru a înțelege cât mai bine povestea.
Author

Nu sunt una dintre autoarele care și-au dorit dintotdeauna să scrie, deși aș fi vrut să fiu atât de hotărâtă de la o vârstă fragedă, să îmi pot vedea drumul clar, dar nu aceasta este povestea mea. Ce m-a inspirat să scriu? Un vis. Da, atât de clișeic, dar asta a fost. Îmi amintesc că am avut câteva seri în care visam mereu aceeași scenă. Nu voi da detalii, deși povestea respectivă s-a așternut în aproape 300 de pagini Word într-o învălmășeală îngrozitoare (lipsa de experiență și-a spus cuvântul) și nu are nicio legătură cu genul cărților mele. Dar asta a fost - un vis care m-a șicanat până am zis „haide să vedem ce se întâmplă". De acolo au fost alte cărți scrise, care nu au văzut încă lumina tiparului, însă nu se știe niciodată.